Întrebat dacă este pace între palate, președintele a răspuns: „Nu a fost nici război, nu a fost nici pace. Vedeți, conform Articolului 80 din Constituție, care definește rolul Președintelui, Președintele veghează la buna funcționare a autorităților publice. Or a veghea nu este o stare pasivă. Nu stau să asist până, ca să mă exprim, așa popular, până dăm cu oiștea în gard. Nu, dacă văd că lucrurile merg prost, cred că este nu opțiunea, este obligația mea să atrag atenția, să convoc la discuții, să cer opinii informate și așa mai departe. Acesta este lucrul pe care îl fac. Ah, că celor de la PSD și din Guvern nu le place să le arate cineva oglinda, e posibil, dar atunci nu au decât să lucreze mai bine, mai cu spor și mai cu rezultate.”
„Aceste discuții trebuie să se desfășoare în România, între noi, cu specialiști și nu în fața publicului global. Abordarea pe care am criticat-o este că s-au dus în Israel și, fără să se consulte cu mine, fără să se consulte măcar cu specialiști pe politică externă, s-au găsit vorbind despre mutarea ambasadei. Așa ceva nu se face, pur și simplu nu se face, nu că nu ar fi frumos, nu că nu ar denota o educație selectă. Nu! Astfel de abordări dăunează grav României și din acest motiv, ele nu trebuie să aibă loc. (..) în chestiune politicii externe, colaborarea nu este opțională, este obligatorie. Nu există, sau cel puțin nu ar trebui să existe abordări diferite. România va fi puternică doar în măsura în care va vorbi doar pe o singură voce pe chestiuni importante pe politică externă, și acest lucru a fost bine înțeles de toată lumea”, a completat șeful statului.
Klaus Iohannis a spus că va evalua dacă e acum va avea discuții cu Guvernul pe marginea întâlnirilor externe importante în care reprezintă România.
Referitor la criticile aduse de liderul PSD potrivit cărora președintele nu informează Executivul după discuțiile cu partenerii externi, Iohannis a spus: „Voi evalua această chestiune, dar în privința informării, ar fi bine să mai citească un pic legea și să se informeze de la sursa primară”.
În ceea ce privește posibilitatea mutării Ambasadei României din Israel, Iohannis a declarat: „Eu sunt de acord să fie luate în considerare toate aspectele. Este bine să știm unde stăm. De acolo se va lua o decizie și ultimul cuvânt, conform Constituției, îl voi avea eu, dar nu am decis niciodată în chestiuni importante și chiar mai puțin importante pentru România, fără să fiu informat. Deci un decident care se trezește vorbind într-o țară străină, fără să cunoască toate datele problemei, greșește profund, Nu am de gând să greșesc în această chestiune”.